Caz Mangalia, evitare separare 6 copii de familie

❤️?❤️ Pentru ca programul Copii cu Viitor este despre copii vulnerabili in general si nu doar despre cei aflati in centre rezidentiale, separati de familii, ne implicam in prezent si in sprijinirea unui caz social unde ne dorim tocmai sa prevenim pe cat posibil separarea copiilor de parinti si bunica. Asociatia Club de Bine colaboreaza cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta, care monitorizeaza atent acest caz al unei familii cu 6 copii (intre 9 luni si 12 ani) ce locuieste in prezent in zona Mangalia. In programul Copii cu Viitor, fiecare parte implicata face astfel tot ceea ce poate (si ceea ce ii permite legea) pentru a anliza situatia si pentru a identifica cele mai potrivite cai de actiune pentru interesul superior al copiilor.

✅ Pana in prezent, pe langa vizitele efectuate de partenerii institutionali, am efectut doua vizite saptamanale cu voluntari Copii cu Viitor, pentru a analiza situatia familiei si pentru a le oferi ajutor copiilor. Cunoscand bine datele problemei si colaborand apropiat cu asistentii sociali de la DGASPC Constanta, am oferit in doua randuri familiei stoc de alimente, hainute pentru copii (de la lenjerie pana la haine mai groase), produse de igiena, jucarii, carticele, rechizite. Am consiliat parintii si le-am subliniat elementele cele mai importante de care trebuie sa aiba grija: sanatatea copiilor, igiena, mancare suficienta, acces la scoala. Ne adaptam contextului si, desi situatia este departe de ideal, ne asiguram ca pe termen scurt nu se impune institutionalizarea copiilor – un drum care, daca este initiat, cu greu ar mai avea cale de intoarcere si ar insemna 6 noi copii in grija statului, fara familie alaturi…

➕ Nevoia pe termen mediu: o locuinta. In acest moment, familia locuieste intr-o locuinta improvizata, pe un teren care nici nu le apartine. In perioada imediat urmatoare, avem doua prioritati:

✅ 1. Sa ne asiguram ca momentan copiii sunt protejati – au caldura in locuinta, mancare suficienta, sunt ingrijiti, merg la scoala, sunt sanatosi (curand vor merge si la medicul de familie pentru o examinare totala); in acest sens, o data pe saptamana ii vizitam si le ducem si alimente, hainute etc. Parintii au venituri in special sociale plus ocazionale (munca ziliera), deci nu depind integral de ajutorul nostru, doar suplimentam ceea ce au.

✅ 2. Sa incercam sa le gasim o solutie sustenabila cu privire la locuinta si in acest sens vom face demersuri pentru a identifica cea mai buna solutie in colaborare cu autoritatile implicate. Analizam posibilitatea de a-si sprijini pentru a-si construi o locuinta si incercam sa obtinem pentru ei un teren. Vrem ca totul sa fie legal si cautam o solutie pe termen lung, sigura pentru copii, ne gandim la toate aspectele.

??❤️ Multumim celor care s-au implicat pana acum pentru donatii, vizitele au fost facute pana acum de voluntarii Razvan Iancu, Johanna Ioana, Alex Bercea. Avem nevoie de donatii pentru a sprijini concret acest caz si mai departe in cel mai EFICIENT mod posibil. O facem intr-un mod in care ne asiguram ca binele ajunge exact acolo unde este nevoie – la copii! – si ne asiguram ca demersul nostru are continuitate si nu este inutil. Incercam sa ii stimulam pe parinti sa fie responsabili si cautam o finalitate productiva pentru caz.

‼️ Daca doriti sa ajutati, o puteti face cu donatii in cont Asociatia Club de Bine – RO28RNCB0114163388250001 (la BCR) sau chiar online pe www.copiicuviitor.ro. Din motive logistice, nu putem momentan sa primim donatii in alimente si lucruri, avand problema depozitarii. De asemenea, protejam identitatea copiilor si a familiei conform legislatiei, este un caz social monitorizat. Vom publica insa in viitoare postari fotografii de la vizite si dovezi ale utilizarii banilor. Nu uitati, Asociatia Club de Bine directioneaza totul spre copii (din centre de plasament si nu numai!), nu are angajati, are cheltuieli logistice minime si mizeaza pe transparenta si eficienta in utilizarea resurselor (vizitati si www.clubdebine.ro, dar si www.facebook.com/CopiicuViitor).

➕ In momentul in care vom identifica solutii optime pentru a le asigura o locuinta, vom putea strange bani si special pentru acest aspect, precum si alte ajutoare (materiale de constructii, forta de munca, implicarea unor firme de specialitate in constructii).

Aici puteti vedea mai multe fotografii.